Cluj-Napoca, Bld. Eroilor, Nr. 10, et.1, ap.14
psiholog_stelaneamt@yahoo.com
0740032422
Terapia de cuplu si familie in cazul persoanelor cu TP Paranoida

Una dintre problemele pe care le ridică aceşti pacienţi este aceea că au tendinţa de a insista în terminarea prematură a terapiei, iar provocarea pentru psihoterapeut în acest context este de a-l convinge pe client să contiunue tratamentul până se vede o schimbare semnificativă, explicită.

Un aspect important este să încercăm să anticipăm posibilele viitoare situaţii în care defensivitatea, suspiciozitatea şi hipervigilenţa vor părea a fi justificate şi să încercăm să elaborăm un plan prin care să putem contracara pe cât posibil aceste reacţii ale clientului. Trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că aceste persoane cu TPP nu se pot „vindeca”, ci doar ameliora şi mai trebuie să avem în vedere că aceşti clienţi nu se vor întâlni de acum înainte numai cu persoane binevoitoare, bine intenţionate,  tocmai de aceea este esenţial să îi subliniem clientului că vor exista probabil de acum înainte diverse situaţii în care, în situaţiile cotidiene, or să întâlnească şi oameni care au intenţii rele sau care îi vor dezamăgi şi să încercăm să îl pregătim pentru aceste situaţii posibile.

Nu este de mirare, cunoscând caracteristicile indivizilor cu tulburare de personalitate paranoida, faptul că aceste persoane evită cât mai mult posibil să se reîntoarcă la psihoterapeut deoarece acest lucru este, în viziunea lor, un semn de slăbiciune sau de eşec. De aceea, să nu îl lăsăm pe client să plece din terapie fără a discuta acest aspect şi să îi coumnicăm  că dacă vor exista de acum înainte momente în care simte că a revenit la „vechile obiceiuri nesănătoase” atât pentru el, cât şi pentru cei din jur, apelul la terapie este de fapt un mijloc de prevenţie a menţinerii problemei şi un semn că pacientul a făcut o alegere foarte bună.

Deoarece indivizii care suferă de tulburare de personalitate paranoidă nu se angajează uşor în procesul psihoterapeutic, ei pot să ezite la implicarea unei psihoterapii aşa de lungi. Pe de altă parte, receptivitatea la tratament creşte pe parcursul perioadelor de criză, de obicei experienţa unei anxietăţi sau depresii acute.

Terapia de familie şi maritală

Există relativ puţine date în literatura publicata pe terapia personalităţii paranoide. Totusi, fiecare  modalitate de tratament poate fi folosită singură sau în acelaşi timp cu psihoterapia individuală. Meissner (1989) arată că terapia de familie poate să fie combinată undeva în decursul terapiei individuale pe termen lung. Psihoterapia de familie poate fi indicată pentru adolescentul paranoid, acolo unde dinamica şi interacţiunea patternurilor familiale interferează sau contribuie la dificultăţile pacientului.

Harbir (1981) detaliază câteva principii generale pentru terapia de cuplu pentru tulburarea de personalitate paranoidă. El spune că trăsăturile paranoidului duc adesea la disfuncţii maritale severe. Hipersenzitivitatea ,hipervigilenţa extremă, neîncredere şi gelozia paranoidului produc partenerului acestuia multă suferinţă. In acelaşi timp, partenerul nonparanoid provoacă la randul lui suferinţă datorită faptului că acţiunile lui exacerbează uneori condiţia paranoidă. In mod tipic, partenerul individului paranoid reacţioneaza pasiv şi secretiv când este acuzat sau criticat. Cu cât aceştia se retrag şi sunt evazivi, cu atât partenerul paranoid devine suspicios şi neîncrezător. Astfel, terapeutul care lucreză cu un pacient paranoid căsătorit, în terapia individuală, ar trebui să ia în considerare terapia de cuplu sau, cel puţin, o sesiune comună cu partenerul nonparanoid, pentru a modifica patternul interacţiunii mariatale, care pare să întreţina psihopatologia.

Scopul terapiei maritale este întărirea dezvoltării pozitive a cuplului prin reducerea patologiei personalităţii disfuncţionaşe la fiecare dintre cei doi parteneri. Harbir (1981) arată că pacienţii paranoici pot face progrese în terapia de cuplu în ciuda prevederilor inevitabile de încredere şi confidenţialitate. Terapeutul trebuie să fie conştient, în mod constant, de monitorizarea facută de pacient în privinţa comportamentului său . Aceşti pacienţi devin supăraţi dacă îl percep pe terapeut ca luând partea partenerului sau devin geloşi daca teraputul este de sex opus.

În concluzie, e bine ca psihoterapeutul, în cadrul terapiei individuale, să fie deschis şi corect în legătură cu procesele teraputice specifice. Odată ce a fost stabilită alianţa terapeutica, terapeutul poate oferi suport partenerului nonparanoid în confruntarea şi provocarea neîncrederii partenerului. La început, este de aşteptat un răspuns furios, dar rigiditatea gândurilor şi comportamentele disfuncţionale  vor începe să se diminueze treptat. Evident, o confruntare de genul acesta este recomandată doar când pacientul are un control adecvat al impulsivităţii şi când nu  este violent.

 

Psiholog Cluj – Stela Neamt

 

Bibliografie

Harbir (1981). DSM-IV-TR Personality Disorders. (2nd edition). Brunner – Routledge, New York

Personality Disorders, MEDSCAPE, 2007

Manual de Diagnostic si Statistia a Tulburarilor Mentale, editia a patra revizuita, DSM IV TR, 2000,  Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, Bucuresti, 2003

 

 

 

 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Phone: 0740032422
Blvd. Eroilor, Nr. 10
Romania, Cluj-Napoca