Cluj-Napoca, Bld. Eroilor, Nr. 10, et.1, ap.14
contact@psiholog-stelaneamt.ro
0740032422
Tulburarea de personalitate evitanta

Tulburarea de Personalitate Evitantă poate fi numită copilul vitreg al tulburărilor de personalitate, acest lucru datorită atitudinii tuturor celor implicaţi (familie, prieteni, terapeut) şi a pacienţilor înşişi faţă de aceste persoane. Prietenii şi familia tind să minimalizeze comportamentele evitative la cei apropiaţi, presupunând că un adolescent care nu are prieteni şi nu vorbeşte cu vecinii, îşi va „reveni”, se va maturiza. Adesea psihoterapeuţii nu reuşesc să identifice problema şi trec cu vederea peste diagnostic, acordându-i pacientului o simplă timiditate, reticenţă, lipsa de prietenie ca şi simptome comportamentale.

Tulburarea de personalitate evitantă a fost descrisă din începutul anilor 1900 deşi nu a fost numită aşa decît după mult timp. Schneider în 1923 (Millon, 2000) o descria ca o psihopatie nesigură de autodistrugere pe cei care erau nemulţumiţi de ei înşişi şi tot timpul se blamau pentru ce se întîmpla, dar ţineau aceste sentimente ascunse adînc. El a descris această personalitate consistând dintr-un pattern “activ-detaşat” reprezentând “o teamă şi o neîncredere în ceilalţi”.
Temele cognitive care alimentează evitarea în TPE includ auto-deprecierea, credinţa că emoţiile şi gândurile neplăcute sunt intolerabile şi presupunerea potrivit căreia dezvăluirea sinelui “real” celorlalţi sau exprimarea asertivă a sinelui va fii întâmpinată cu respingere.
Persoanele cu TPE au o mare dorinţă pentru afecţiune, acceptare şi prietenie dar au prieteni puţini şi împărtăşesc puţină intimitate cu cei cu care interacţionează. De fapt, ar putea experienţia dificultăţi chiar şi în discutarea acestor lucruri cu terapeutul. Singurătatea, tristeţea şi şi anxietatea specific relaţiilor interpersonale sunt menţinute de o teamă de respingere, care inhibă iniţierea sau adâncirea relaţiilor.
Pacienţii cu TPE doresc să fie aproape de alţi oameni dar, au în general puţine relaţii sociale, în special cele de natură intimă. Se tem să iniţieze astfel de relaţii sau să răspundă la încercările celorlalţi de a-le iniţia, deoarece sunt siguri că vor fi respinşi şi imaginea unei asemnea respingeri este de nesuportat. Evitarea lor socială este de obicei vizibilă, în schimbul evitării cognitive şi emoţionale. Ei evită să se gândească la lucruri care le-ar putea crea sentimente disforice, prin urmare apar comportamnete ce-i distrag de la aceste cogniţii negative.
Evoluţie şi prognostic
Comportamentul evitant începe adesea în perioada de sugar sau în copilărie cu timiditate, izolare şi frică de străini şi de situaţii noi. Deşi timiditatea din copilărie este un precursor comun al tulburării de personalitate evitante, la cei mai mulţi indivizi ea tinde să se disipeze progresiv, pe măsură ce îmbătrânesc.

Dezvoltarea cercului vicios
Într-un cerc vicios tipic timiditatea şi teama nefondate creează destul de curând lucruri de care să se teamă sau să fie timid. Millon (1981 citat de Kantor, 2003 ) exemplifică un astfel de cerc vicios după cum urmează: “nemulţumirea, reacţiile emoţionale necontrolate, toanele evocă adesea din partea celorlalţi reacţii de umilinţă, care nu fac altceva decât să întărească retragerea lui autoprotectivă. Adeseori perpetuează dezamăgirea prin comportamente negative şi restrictive şi prin urmare apar sentimentul că este neînţeles, neapreciat de ceilalţi.”
Dezvoltarea unei linii secundare de apărare
Odată cu trecerea timpului îşi face apariţia o altă linie de apărare care să o întărească pe cea de retaregerea şi izolare. Raţionalizarea, negarea, depresia, identificarea cu agresorul, proiecţia, dependenţa, nehotărârea, disocierea, pasiv-agresivitatea sunt mecanismele de care persoanele cu TPE se folosesc pe parcursul vieţii în interacţiunea cu ceilalţi şi cu evenimentele exterioare. Vom prezenta în continuare câteva informaţii despre fiecare aşa cum Kantor (2003) le exemplifică în cartea sa dedicată în întregime acestei tulburări de personalitate.
Unii pacienţii susţin că nu-i deranjează să fie singuri şi văd lucrul acesta ca pe un lucru în materie de preferinţă, necesitate, gust. Şi alţii fac aceaşi afirmaţie dar datorită temerii de a interacţiona. Cele mai dese raţionalizări întâlnite : “nu am timp să întâlnesc oameni… lumea este un loc teribil, plin de oameni răi…”. Prin negare, încearcă să mascheze temerile legate de respingere şi afişează o atitudine şi un comportament nefiresc: se îndrăgostesc la prima vedere , de ex., şi insită să se căsătorescă cât mai repede pentru ca el sau cealaltă persoană să nu se răsgândească sau au relaţii de scurtă durată minţindu-se cu privire la nevoia de apropiere de cineva. “Nu sunt destul de bun(ă) pentru el/ea” este ceea ce cred persoanle care utilizează apărarea pe cale depresivă şi se retrag într-o inertă autoprotecţie.
Identificarea cu agresorul presupune a-i îndepărta, blama, ataca, respinge pe ceilalţi înainte ca ei să facă acelaşi lucru cu tine. Iar atunci când nu recurg la asta îşi menţin stima de sine scăzută prin blamarea lumii pentru izolarea şi singurătatea lor. Totul se proiectează asupra exteriorului: frică, stres şi circumstanţe externe. Mulţi pacienţi cu TPE caută siguranţă în dependenţa de grupuri care apreciază astfel de persoane descrise adesea ca “timide” şi care se poartă antagonistic cu ceilalţi din afară tocmai pentru a păstra ataşamentele intragrup. Pe de altă parte, apartenenţa la un astfel de grup oferă o creştere a stimei de sine.
Alternarea între acordarea interesului şi îndepărtarea persoanei dorite este adeseori o modalitate prin care Pacienţii cu TPE reuşesc să facă faţă situaţiilor. Sunt nehotărâţi în exprimarea sentimentelor pozitive sau neagtive şi astfel le afişează pe ambele succesiv spre uimirea şi confuzia celor din jur. Asemănătoare este şi pasiv-agresivitatea manifestată de aceştia pentru evitarea sentimentelor puternice asociate cu apropierea de cineva. Disocierea este o fugă din faţa unei posibile respingeri sau chiar acceptări, astfel ei de ex., râd de o propunere serioasă de afaceri sau de seducere.
Acest sistem de apărare se poate distruge atunci când nu reuşesc să facă faţă adecvat anxietăţii: panica, automonitorizarea excesivă, frica de a face o greşeală, toate acestea pot duce la o depresie. Care apare atunci când se elimină posibilitatea evaluării negative de către ceilalţi şi rămâne doar cea făcută de ei înşişi pe baza vinei excesive şi a sentimentellor negative.

Psiholog / Psihoterapeut Cluj – Stela Neamt

Bibliografie
Kantor (2003) – Distancing : avoidant personality disorder, Praeger Publishers;
Millon T., Grossman S., Millon C., Meagher S., Ramnath R. (2000) – Personality Disorders in Modern Life, John Wiley & Sons, Inc.;

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Phone: 0740032422
Blvd. Eroilor, Nr. 10
Romania, Cluj-Napoca