Cluj-Napoca, Bld. Eroilor, Nr. 10, et.1, ap.14
contact@psiholog-stelaneamt.ro
0740032422
Factori psihologici in relatiile interumane

Relaţia umană presupune alteritatea (entitate aparte, diferită). În relaţiile de tip „faţă în faţă”, alteritatea este esenţială pentru ca indivizii să poată exista ca fiinţe separate şi distincte. Ea este condiţia de sine şi de celălalt. De fapt, în măsura în care un individ poate să-l perceapă pe celălalt ca fiind o fiinţă exterioară şi diferită de el, poate să-şi perceapă interiorul ca pe o unitate fizică şi psihologică. Dialogul cu sine nu este posibil decât dacă alteritatea rămâne permanentă.

Alteritatea este condiţia identificării trăite în dubla sa semnificaţie existenţială. Ea permite recunoaşterea celuilalt ca identic, simultan cu proiectarea sentimentelor asupra lui. Respingerea sau distanţarea nu pot fi concepute decât în măsura în care raportul dintre sine şi celălalt, fie capătă un caracter suplu, fie se poate anula. Dispariţia alterităţii explică într-o anumită măsură boala psihică; inter-subiectivitatea normală se transformă în intra-subiectivitate. Emmanuel Mounier, nota că, toate formele de nebunie sunt alter devenit alienus, în care într-un final, individul devine străin sie însuşi, altfel spus devine un alienat. Se poate spune că el nu mai există decât în măsura în care există pentru altul iar, la limită „a fi” înseamnă „a fi în relaţie cu”. Bolnavul psihic se repliază asupra lui însuşi şi îşi construieşte o lume ireală. În fine, alteritatea este condiţia feed-back-ului conceput ca sistem de interacţiuni între două persoane care trăiesc şi se percep alternativ, ca subiect şi obiect. Aspectul patologic al anulării alterităţii a fost evidenţiat astfel „psihoza pune de o manieră decisivă problema posibilităţii Eului de a se gândi în alteritate”. Din analiza situaţiilor relaţionale se poate deduce importanţa alterităţii în conştientizarea de sine şi de altul, care este trăită ca realitate existenţială exterioară. Relaţiile interumane sunt fondate mereu pe o participare la un „noi”, adică la o formă de conştiinţă colectivă, în care partenerii nu „alienează” nimic din personalitatea lor.

Carl Rogers, psiholog american, sublinia că relaţiile interumane prezintă trei caracteristici: 1. exprimă empatia, 2. exprimă bunăvoinţa; 3. sunt autentice şi congruente. Autenticitatea, bunăvoinţa şi responsabilitatea sunt factorii dinamici ai aprofundării şi stimulării progresului, într-o relaţie interumană. Implicarea subiectului care acţionează, confirmă în acelaşi timp dorinţa ca într-o situaţie de tip „fată în faţă”, relaţia cu celălalt partener să fie caracterizată prin autenticitate şi bunăvoinţă, caz în care responsabilitatea angajată, determină fenomene retroactive cu efecte pozitive.

Orice relaţie interumană, concepută ca un sistem de interacţiuni şi de progres, presupune alternanţă între fazele de echilibru relativ şi fazele de depăşire. Trecerea de la un nivel de echilibru la altul, implică o permanentă adaptare la exigenţele acestei evoluţii. Din punct de vedere psihologic, această adaptare se realizează printr-un efort de acomodare la noile atitudini, idei sau sentimente ale celuilalt, şi necesită un efort pentru a asimila acest ansamblu sau doar o parte din acest ansamblu, care este considerat benefic pentru individ. Adaptarea este posibilă doar dacă partenerii relaţiei de tip „faţă în faţă” sunt atenţi unul cu celălalt şi dispuşi la schimbare.

Ţinând cont că orice sistem de interacţiuni se regenerează din interior, cum este şi cazul relaţiilor interpersonale creatoare de sens, şi în acest caz apare un proces de feed-back, a cărei funcţie este de a reduce alterările apărute în dinamica progresului. În procesul autoreglator intervin trei factori psihologici, cu efecte complementare:
1. primul factor, de ordinul lui a avea, este sentimentul încrederii în sine, care se sprijină pe „competenţă” şi pe experienţa pozitivă a trecutului;
2. al doilea factor, de ordinul lui a fi, este sentimentul stimei de sine, asociat cu imaginea de sine şi aflat în strânsă dependenţă cu respectarea valorilor fundamentale;
3. al treilea factor este de ordin social, fiind exterior persoanei şi aparţinând „celuilalt”. Este vorba de „aprecierea celuilalt” în sensul de judecată de valoare şi se referă la interacţiunea dintre persoanele A şi B, de comportamentul interpersonal.

Psiholog Cluj / PsihoterapeutStela Neamt
Cabinet de psihologie

Bibliografie
Person to Person: The Problem of Being Human, A New Trend in Psychology 1st Edition by Carl Rogers (Author); Publisher: Real People Pr; 1st edition (1967)
E. Mounier, Le personnalisme, 1978;

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Phone: 0740032422
Blvd. Eroilor, Nr. 10
Romania, Cluj-Napoca