Manifestările emoţionale cum sunt tristeţea, regretul, mulţumirea, bucuria, etc. sunt rezultatul atât al modului de gândire, cât şi al comportamentelor şi al modificărilor fiziologice, care la rândul lor reprezintă un răspuns la un eveniment de viaţă.
Dacă luăm în considerare termenii de „cogniţii” şi cel de „emoţii”, semnificaţiile semantice ale acestora, este evident faptul că aceştia reprezintă noţiuni diferite. În practică, în ședintele de psihoterapie, psihologul/psihoterapeutul constata că pot apărea însă confuzii, fiind greu de deosebit cogniţiile de emoţii. Acest lucru se întâmplă întrucât exprimarea verbală a emoţiilor este dificilă pentru majoritatea persoanelor, fiind posibil să apară confuzia între „ceea ce simţim” şi „ceea ce credem” (David, 2006), .
Atunci când se vorbeşte despre emoţii trebuie luate în considerare cele două caracteristici principale ale acestora, respectiv calitatea şi intensitatea emoţiilor.
În literatura de specialitate, există două posibilităţi de abordare şi prezentare a emoţiilor. Astfel, pe de o parte putem vorbi despre emoţii pozitive şi emoţii negative, iar pe de altă parte, putem vorbi despre emoţii funcţionale şi emoţii disfuncţionale. „Funcţionalitatea/disfuncţionalitatea emoţiilor este dată de experienţa subiectivă, cogniţiile asociate şi consecinţele lor” (David, 2006; pag. 97). Cele două clasificări ale emoţiilor nu se exclud una pe alta, ci mai degrabă se completează fiind astfel obţinute patru tipuri de emoţii: emoţii pozitive funcţionale, emoţii pozitive disfuncţionale, emoţii negative funcţionale şi emoţii negative disfuncţionale.
Aceasta categorizare are la bază diferenţa calitativă a emoţiilor cu aceeaşi valenţă (negativă sau pozitivă), diferenţa este dată de cogniţia asociată şi nu de variaţia intensităţii ei.
Emoţiile negative disfuncţionale au una sau mai multe din următoarele caracteristici:
a) conduc la experineţierea durerii şi disconfortului psihic;
b) motivează persoana să recurgă la comportamente contrare propriilor interese;
c) împiedică persoana să se angajeze în comportamente necesare atingerii propriilor scopuri.
La polul opus, emoţiile funcţionale au una sau mai multe din următoarele caracteristici:
a) atrag atenţia persoanei că ceva blochează atingerea scopurilor sale, însă nu imobilizează individul;
b) motivează persoana să recurgă la comportamente care conduc la dezvoltare personală;
c) încurajează punerea eficientă în practică a comportamentelor necesare atingerii propriilor scopuri.
Emoţiile sunt de cele mai multe ori un răspuns specific la un factor de stres.
Este evident faptul că o emoţie disfuncţională implică şi echivalenta funcţională a acesteia (dacă eşti deprimat eşti şi trist). Prezenţa unei emoţii funcţionale nu implică însă şi echivalenta disfuncţională.
Aşadar, evenimentul activator trebuie să depăşească resursele pentru care este pregătit organismul, pentru a declanşa astfel un răspuns de stres.
Nu orice emoţie implică însă un răspuns la stres. Atunci când evenimentul activator corespunde expectanţelor noastre specifice, el nu declanşează răspunsul la stres ci doar o stare emoţională pozitivă. Situaţia este asemănătoare şi atunci când emoţiile sunt rezultatul unor prelucrări informaţionale inconştiente.
Odată generate însă, emoţiile pot deveni ele însele stresori, în funcţie de modul în care sunt prelucrate, generând apoi răspunsul de stres.
Bibliografie
David, D., Montgomery, G. H., Macavei, B., Bovbjerg, D. H.,(2005) An empirical
investigation of Albert Ellis’s binary model of distress, Journal of Clinical Psychology. Vol. 61 Issue 4;
David, D (2006), Tratat de psihoterapii cognitive si comportamentale, Polirom,Iasi.;
Psiholog – Psihoterapeut Cluj– Stela Neamt