Stresul emoţional (emoţia negativă), a fost descris în mod tradiţional drept un construct unitar, acesta variând pe un continuum de la scăzut la ridicat neţinând cont de dimensiunea emoţiilor negative specifice (tristeţe, anxietaţe, preocupare), sau de emoţiile generale negative obţinute prin însumarea scorurilor specifice ale emoţiilor negative ale itemilor specifici.
În momentul de faţă modelul unitar asupra distresului este dominant în conceptualizarea emoţiilor negative. Conform acestui model unui distres ridicat îi corespund emoţii negative de intensitate crescută, iar în cazul distresului de intensitate scăzută emoţiile negative vor avea şi ele o intensitate scăzută. Se presupune aşadar că emoţiile negative de un anumit fel (ex: emoţiile de tipul depresie/tristeţe) variază împreună în acealaşi sens, neexistând între ele decât diferenţe de intensitate. Acest model este foarte răspândit în cadrul studiilor centrate pe reducerea distresului pacienţilor (David, Montgomery, Macavei, & Bovbjerg, in press). Iar conform acestui model a reduce stresul este echivalent cu a reduce intensitatea emoţiilor negative. Acest lucru însă poate avea ca efect reducerea resurselor motivaţionale pentru a face faţă distresului.
Pornind de la necesităţile practicii clinice Ellis, a elaborat modelul binar al distresului. Conform acestui model emoţiile negative sunt de două feluri: emoţii negative funcţionale şi emoţii negative disfuncţionale, care pot avea în mod independent intensităţi crescute, medii sau scăzute (Ellis, 1994). Acest model a fost încorporat în fundamentarea teoretică a REBT, forma de psihoterapie pe care Albert Ellis a iniţiat-o.
Însă funcţionalitatea sau disfuncţionalitatea unor emoţii negative este dată de (1) experienţa subiectivă asociată cu aceste emoţii, (2) cogniţiile asociate şi (3) consecinţele comportamentale ale emoţiilor.
Una dintre schimbările pe care modelul binar le produce în interiorul practicii psihologice clinice este necesitatea revizuirii obiectivelor psihoterapiei. Dacă până acum se considera că o intervenţie trebuie să reducă intensitatea emoţiilor negative, de acum înainte nu mai putem ignora distincţia dintre emoţiile funcţionale şi cele disfuncţionale.
Factorii care generează distres/ anxietate sunt urmatorii:
1.lipsa de suport este resimţită atunci cand persoana se distanţează de grupul de bază, de expemplu: familie, rude, prieteni;
2. previziunea unui rezultat negativ sau ameninţări (pierderi) cu referire la o stare reală sau o ameninţare obiectivă;
3. conflict interior, poate provoca distres atunci cand este lăsat nerezolvat, fiind cauzat de existenţa unor motivaţii individuale contradictorii asupra aceluiaşi obiect/situaţie. De exemplu discrepanţa între cogniţie şi comportament poate crea stres.
4. nesiguranţa asupra viitorului poate cauza distres/anxietate, fiind de preferat previziunea întâmplării a unor evenimente nedorite decât să nu şti nimic;
5. dezechilibrul între cerinţe şi deprinderi provoacă distress atunci când apar dificultăţi ca urmare a faptului că deprinderile nu sunt pe măsura aşteptărilo;
6. modul de percepţie şi interpretare cu privire la o situaţie dată reprezentat de sistemul cogniţional fiind factorii determinanţi ai distresului.
Bibliografie
David, D., Montgomery, G. H., Macavei, B., Bovbjerg, D. H.,(2005) An empirical
investigation of Albert Ellis’s binary model of distress, Journal of Clinical Psychology. Vol. 61 Issue 4;
Ellis,A.(1994), Reason and Emotion in Psychotherapy, New York.
Psiholog / Psihoterapeut Cluj – Stela Neamt